Home » D:News » Una din trei persoane va suferi o afecţiune a creierului

Una din trei persoane va suferi o afecţiune a creierului

Una din trei persoane va suferi o afecţiune a creierului
Publicat: 24.09.2019
Tulburările neurologice reprezintă a doua cea mai mare cauză de deces global.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România (APAN) a anunţat printr-un comunicat de presă că se va alătură demersurilor realizate la nivel european de către EAN (European Academy of Neurology),  EBC (European Brain Council) şi EFNA (Federaţia Europeană a Asociaţiilor Neurologice) pentru creşterea semnificativă a eforturilor globale adresate sănătăţii creierului.

Pe 17 septembrie a fost lansată la nivel european, printr-o acţiune comună a principalelor instituţii reprezentative din domeniul neurologiei, EAN, EBC şi EFNA,  o scrisoare deschisă adresată liderilor Uniunii Europene în vederea creşterii priorităţii neurologiei şi sănătăţii creierului în politicile UE şi luării de măsuri concrete pentru a contracara povara din ce în ce mai mare a afecţiunilor creierului.

Se ştie din studiile realizate de către European Brain Council –  cel puţin 1 din 3 persoane va suferi o afecţiune a creierului pe parcursul vieţii, cu un cost total al sănătăţii creierului estimat la 800 de miliarde de euro pe an, doar în Europa – mai mult decât costul total al principalelor boli combinate (cancer, boli cardiovasculare şi respiratorii, diabet zaharat). Grupul de studiu al ‘The Global Burden of Disease’ a constatat că tulburările neurologice au constituit în anul 2015 cea mai importantă cauză a ‘disability adjusted life years’ (anilor de viaţă afectaţi de dizabilitate) şi a doua cea mai mare cauză de deces global, respectiv 16,8%.

Afecţiunile cerebrale sunt cele mai răspândite boli invalidante şi împovărătoare în rândul bolnavilor cu boli necontagioase (non-communicable diseases NCD) din populaţia europeană. Există dovezi, de asemenea, că cercetarea creierului are cel mai mare potenţial în ceea ce priveşte rentabilitatea investiţiilor, depăşind cu mult randamentul în orice altă zonă. Prin urmare, este important ca sănătatea creierului să primească o atenţie mult mai mare din partea noii Comisiei Europene şi a Parlamentului.

Afecţiunile cerebrale reprezintă 20,8 milioane de ani trăiţi cu dizabilitate şi 34,6 milioane de DALY. Este echivalent cu 34,5% şi, respectiv, 26,9% din toate cele asociate cu NCD. Acestea au provocat 1,2 milioane de decese: 24,3% dintre cei asociaţi cu NCD. Rezultatele arată că afecţiunile cerebrale în Europa reprezintă 26,8% din povara totală asociată cu NCD.

Scrisoarea deschisă este adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen; comisarului desemnat pentru sănătate, Stella Kyriakides; comisarului desemnat pentru inovaţie şi tineret, Mariya Gabriel; preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli; membrilor comitetelor ENVI şi ITRE din cadrul Parlamentului European şi preşedinţilor grupurilor politice ale Parlamentului European.

Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societăţile noastre în curs de îmbătrânire este prevalenţa şi povara din ce în ce mai mare a bolilor necontagioase. „Considerăm că este necesară o acţiune la nivelul UE pentru prevenirea bolilor şi promovarea unui stil de viaţă sănătos, susţinut de un cadru pentru combaterea bolilor necontagioase, care să asigure un acces echitabil la servicii medicale de înaltă calitate”, afirmă reprezentanţii asociaţiei .

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste 40 de ani
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste 40 de ani
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi picta ochii”
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi picta ochii”
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online